Mugur Isarescu prezinta avantajelor evenimentului de la 1 iulie Din experienta poloneza in materie de taiere a zerourilor a reiesit ca o buna comunicare cu populatia imbinata cu aplicarea unor reforme este cheia succesului unei astfel de decizii
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a afirmat ca toate operatiunile de pe teatrul de razboi al denominarii sunt in grafic si ca nu vor exista intarzieri de nici un fel. El considera ca despartirea de leul vechi se va face "mai putin dureros". "Parca era mai bine cand eram milionari", a apreciat guvernatorul.

In cadrul discutiilor, Isarescu a precizat ca noile bancnote vor apare gradual, nu deodata. Pentru a nu aduce aminte de evenimentele din 1952, cauzate de denominarea de atunci, nu a fost dat un termen apropiat pentru preschimbarea banilor. In acea perioada a fost utilizat de Banca de Stat o paritate defavorabila cetatenilor cu bani multi, astfel incat in urma transformarilor, acestia au pierdut sume importante de bani.

Denominarea aduce cu sine o serie de imbunatatiri pe planul financiar. Astfel, preturile vor fi epxrimate in valori absolute apropiate atat de cele din tarile Uniunii Europene, cat si de cele din jur. Reducerea de zece mii de ori va aduce indicatorii valorici la un nivel mai usor de gestionat.

Mugur Isarescu a evocat o parte dintre problemele prezentului se pot rezolva prin aparitia noii cupiuri. In cazul preturilor psihologice din prezent, restul se poate da in fisa de 100 lei vechi. Aceasta este extrem de greu de gasit in circulatie si se intalneste numai insotita de alte patru fise, pentru a forma 500 lei vechi. Desi are cea mai mica valoare, moneda are cel mai mare diametru si este cea mai grea de pe piata.

Costurile modificarii bancomatelor pentru a recunoaste bancnotele noi reprezinta de fapt o devansare a cheltuielilor ce vor fi facute la introducerea euro. In aceasta situatie, Romania este mai avantajata decat celelalte tari care au taiat zerouri fara a scoate bancnote de dimensiunea euro (de exemplu Polonia). In cazul nostru, modificarea bancomatelor se face doar o data: in 2005.

Prin introducerea bancnotei de 500 lei noi, banii care vor exista fizic in circulatie vor fi intr-o cantitate mai mica. Sa ne gandim doar la faptul ca Mihai Eminescu acopera circa 135-140 euro. Isarescu a pus accent si pe aspectul estetic al noilor cupiuri. Atat bancnotele cat si monedele au un design modern. Asupra monedelor s-a avut in vedere si consistenta lor. Materialul folosit nu este aluminiul. Acesta se deterioreaza cel mai repede. El are avantajul unor costuri de productie scazute.

Un punct interesant din cadrul dezbaterilor a fost prezentarea Piotr Szpunar, directorul adjunct in Banca Nationala a Poloniei. Acesta a impartasit audientei captivate cate ceva din experienta tarii sale in ceea ce priveste denominarea monedei nationale. Ca o coincidenta, la 1 ianuarie 1995, Banca centrala a taiat tot patru zerouri din coada zlotului. Polonezul a explicat ca "denominarea are un real succes atunci cand nu se va mai repeta. Denominarea este un esec atunci cand valoarea monedei incepe sa scada semnificativ si revine in atentie nevoia unei alte denominari". Pentur a evita un esec, evenimentul trebuie sa fie sustinut de un pachet de masuri reformatoare. In Polonia, deciziile au fost deja luate cu cel putin doi ani inainte, deci fondul era creat. Altfel, taierea de zerouri este o simpla decizie tehnica.

Si in Polonia au existat aminitiri neplacute legate de denominarile din anii ‘50 cand populatia si-a pierdut economiile. Pentru a nu crea o alergie la denominare, solutia oferita de polonez este "o cat mai buna comunicare cu publicul". Din experienta poloneza am aflat ca nu a avut loc nici un pueu inflationist dupa denominare. Datele ne indica faptul ca la Varsovia s-a inregistrat o inflatie de 30% in 1994, 21% in 1995, 18% in 1996 si apoi 13,2% in 1997.

Din partea Bancii Nationale a Ungariei a venit fostul vice-guvernator Frigyes Harshegyi. Acesta a precizat ca forintul maghiar nu a fost denominat deoarece cursul s-a tinut foarte bine in acesti ani. De asemenea, in ultimii ani au fost inregistrate chiar aprecieri repetate ale monedei nationale a vecinilor nostri, mai ales dupa liberalizarea contului de capital.

In cadrul forumului, Romfilatelia a lansat prima emisiune de timbre cu valori in leul greu. Marcile reprezinta chiar noile bancnote si monede, prin comparatie cu cele vechi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri