Aprilie. Suntem in plin sezon, asa ca avem o luna bogata. In acest an, sfarsitul lunii fiind marcat si de sarbatoarea Pastelui, a aparut inca un pretext pentru lansarea unor noi campanii. Probabil, luna mai va respira usor, cel putin in prima parte, dupa efortul sustinut de advertiseri inainte de Pasti. (Traditional, puterea lunii aprilie in comparatie cu martie, sub aspectul investitiilor publicitare, e dependenta de ziua de Pasti: mai puternica in 2003, cu 21%, avand Pastele la sfarsitul lunii, mai slaba in 2004, cand Pastele l-am sarbatorit in martie si mai ridicat in acest an). Luna aprilie a fost bogata nu numai in investitii, dar si in noutati media.

Salut aparitia AXN printre posturile TV monitorizate si urez multa bafta lui Senso (fostul Pax TV). Presa este din ce in ce mai bogata in titluri, majoritatea lansarilor fiind pe nise, reviste avand tiraje de 50.000 de exemplare, titluri internationale, dar si proiecte locale. Formatul de buzunar (pocket size) se misca si nu numai de infotainment.

Nu e de mirare, in contextul aglomerarii, nevoia de branduri si numeroasele campanii de promovare ale acestora. Tot in aprilie am primit rezultatele noului val SNA (Studiul National de Audienta presa). Fata de primul val din 2002, avem acum 93 de titluri fata de 54, nu neaparat acoperitoare pentru inflatia de titluri de pe piata romaneasca. Sa nu neglijam, totusi, limitarile studiului, care poate oferi rezultate mai putin relevante pentru titluri de nisa. Conform acestuia, 83,3% din populatia cu varste intre 16 si 64 ani din orase cu peste 50.000 de locuitori a rasfoit cel putin un titlu in ultimul an. Studiul releva grupuri puternice de presa (Ringier, RPG, Publimedia) si o presa locala care castiga teren. ProTV Magazin continua sa fie lider pe piata de ghiduri TV. Topul este dominat de revistele de bucatarie (Practic in Bucatarie, Secretele Bucatariei, Bucataria pentru Toti). Ziarul Libertatea este pe pozitia fruntasa, Jurnalul National confirma ascensiunea puternica, depasind Evenimentul Zilei, iar Gazeta Sporturilor devine primul cotidian de sport.

Vorbeam cu un jurnalist de media mai zilele trecute despre criteriile de alegere ale unui titlu intr-o campanie de presa. Intrebarea care nu a fost pusa a fost daca numarul de cititori este singurul criteriu. Evident ca nu! Evident ca vorbim de grupuri tinta, ca vorbim de un profil al publicatiei, ca vorbim calitatea hartie, dar si de politica editoriala, ca vorbim de un cost (si implicit de potentiale pachete de grup: mai multe titluri din acelasi grup pot imbunatati performantele unei campanii), ca vorbim de flexibilitatea si creativitatea publicatiei cu pricina.

Dar, totul incepe cu SNA-ul. Aprilie a fost luna evenimentelor fructificate la greu de emisiunile TV de stiri si talk-show: funerariile Suveranului Pontif (ziua de doliu nationala marcata si de absenta laudabila a emisiunilor de divertisment) cel mai mare papa din Evul Media (cum l-au catalogat Carcotasii), semnarea tratatului de aderare la UE (emisiune speciala la Realitatea TV: EU Romania), criza jurnalistilor romani in Irak, inundatiile din Timis.

Eveniment a fost si debutul serialului Baieti Buni (Pro TV), cu o promovare de exceptie, o campanie PR super-faina, audiente bune (8 puncte de rating) pentru intervalul orar extrem de competitiv, un profil de telespectator care se anunta de calitate. Sa nu uitam si MTV Music Awards, dar si gala de box Lucian Bute, Stelele ringului la TVR 1. Televiziunile au livrat multe GRPs (Gross Rating Points), cu recorduri in duminica din 24 aprilie (6.046 GRPs30), in conditiile scaderii audientei medii zilnice cu aproximativ 10% fata de luna martie. O buna incarcare in orele extra prime time, cu cresteri firesti la ProTV si Antena 1 (pozitia lor de statii fruntase), dar si la statiile mici.

Desi Prima TV se descurca bine cu Tradati din dragoste, Carcotasii sau Schimb de Mame, nu reuseste sa performeze cu filme si incepe sa piarda usor cu Focus 18 (datorita inceperii modificarilor de sezon ale obiceiurilor de vizionare). Desi nu par a fi probleme de incarcare publicitara, sfarsitul lunii a adus ceva dureri de cap oamenilor de trafic din televiziuni, dar si celor de buying din agentii de publicitate. Noroc ca a venit vacanta de Pasti.

Superlativele lui aprilie

Categoria cu cele mai mari investitii publicitare: berea, cu peste 11 milioane euro, brut.

Categoria cu cele mai mari investitii TV: magazinele de electrocasnice (7.500 GRPs, dublu fata de luna aprilie a anului 2004).

Clientul publicitar numarul 1 pe TV: Procter & Gamble

Marca cea mai promovata pe TV: Altex (in premiera!)

Statia TV cu cea mai mare crestere a investitiilor publicitare: Realitatea TV (cu cresteri de peste 500% fata de anul trecut)

Postul radio cu cele mai mari investitii publicitare: Europa FM (dupa o lunga perioada de dominare a lui Kiss FM)

Cel mai vizionat meci de fotbal: Steaua Dinamo, cu un rating de 18,3% in mediul urban (ca la un meci al nationalei!)

Programele cu cea mai mare audienta: Din Dragoste, Surprize, Iarta-ma.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri