Cardurile de credit reprezinta o modalitate de completare a resurselor unei persoane fizice, din ce in ce mai folosita si in Romania. Desi cardurile de debit inca reprezinta peste 90% din cardurile existente pe piata romaneasca, bancile sunt din ce in ce mai active in privinta emiteri de carduri de credit. Avantajul fata de un credit obisnuit consta in faptul ca dobanda se plateste doar la suma utilizata din linia de credit pusa la dispozitia posesorului de catre banca.

Mai mult, din ce in ce mai multe banci ofera o perioada de gratie, care poate ajunge si pana la 55 de zile. (perioada in care nu se plateste dobanda pentru sumele utilizate cu conditia ca suma sa fie rambursata integral pana la expirarea perioadei de gratie). Aceasta perioada curge, insa, din prima zi a lunii in care se foloseste cardul de credit si nu din ziua in care acesta a fost utilizat. In plus, in cele mai multe cazuri, perioada de gratie este valabila doar pentru cumparaturile la comercianti, nu si pentru retragerile de numerar de la ATM sau de la ghiseul bancii. Doar doua banci, respectiv Banca Transilvania si Banca Tiriac, acorda perioada de gratie si pentru retragerile de numerar. In cazul in care posesorul nu profita de perioada de gratie, fiecare banca solicita rambursari minime lunare diferite. In anumite cazuri, banca solicita doar plata dobanzii si a comisioanelor aferente tranzactiilor efectuate intr-o luna, insa altele solicita rambursarea unui procent minim din suma utilizata, care poate sa ajunga pana la 10% plus dobanzile si comisioanele aferente, sau suma fixa indiferent de creditul utilizat.

Cardurile de credit, atat in lei cat si in valuta, pot fi utilizate in tara si in strainatate pentru plata de marfuri si servicii la comerciantii acceptatori de carduri, ridicarea de numerar de la ATM sau de la ghiseele bancilor care accepta carduri, plata facturilor etc. Plafonul maxim acordat de o banca unui solicitant de card de credit se stabileste pe baza unui scoring in care cea mai mare importanta o are venitul lunar al solicitantului sau familiei (dupa caz). In cazul in care venitul solicitantului nu este suficient pentru acordarea plafonului solicitat, linia de credit se poate garanta cu un depozit colateral sau alte garantii reale mobiliare.

Cardurile care ofera un plafon de creditare ridicat, intre 5.000 si 10.000 de euro si sunt destinate in principal persoanelor care calatoresc in strainatate, au atasate pachete de servicii care cuprind asigurari necesare in scopul calatoriei, asistenta medicala, asistenta legala, informatii privind calatoria si diverse servicii, cum ar fi rezervari la hotel, la agentii de voiaj si chiar bilete pentru spectacole. Posesorul unui card de credit trebuie sa tina cont si de comisioanele percepute pentru operatiunile cu cardul. In general, pentru folosirea cardului la comercianti nu se percepe comision, insa retragerile de numerar se taxeaza cu procente diferite de la banca la banca, care pleaca de la 0,3% pentru retragerile de la banca emitenta si pot ajunge pana la 6% sau minim patru euro pe tranzactie in strainatate. In plus, posesorul unui card de credit trebuie sa mai platesaca o serie de comisioane pornind de la emiterea cardului pana la utilizarea serviciilor atasate cardului. Aceste comisioane difera de la o banca la alta, astfel ca solicitantul unui card de credit trebuie sa studieze atent toate ofertele. Pe langa cardurile de credit clasice, in anul 2004 au aparut si pe piata romaneasca primele carduri co-baranded, primul fiind emis de Raiffeisen Bank si Connex, posesorii unui astfel de card beneficiid de o serie de facilitati oferite de firma de comunicatii.



Oferta bancilor comerciale privind cardurile de credit

Banca moneda venit minim plafon pr. gratie dob. ramb. min. garantii

BCR lei - 3 x venit lunar 50 zile 28% dob.+ comis. venit

euro - 2.500 - 10.000 euro - 10% dob.+ comis. colateral

BRD lei - 2,6 - 120 mil. lei - 27% 500.000 lei venit/colateral

euro 2000 euro 5.000 - 10.000 euro - 9,5% 50 euro venit/colateral

lei 100 euro max. 3500 euro 50 zile 28% 10% din suma venit

Raiffeisen euro

(echiv. lei) 1200 euro max.6000 euro 50 zile 28% 10% din suma venit

Banca Tiriac lei - max. 5000 euro 45 zile 20% 5% din suma venit

Banca lei 200 euro max 5.000 euro 55 zile 28% 10% din suma venit

Transilvania lei 1.600 euro max. 10.000 euro 55 zile 28% 10% din suma venit

Unicredit lei 10 mil. lei max. 5.000 euro 30 zile 28% 10% din suma venit/colateral

euro 10 mil. lei max. 10.000 euro 30 zile 10% 10% din suma venit/colateral
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri