Dupa o deschidere de sedinta buna, care prevestea o evolutie asemanatoare cu cele din primele sedinte ale lunii mai, piata bursiera a intrat, ieri, intr-o faza de stagnare, cu usoara tendinta descendenta. Asadar, la inchiderea sedintei de tranzactionare, indicii BET si BET-C au inregistrat cresteri modeste de circa 0,50 de procente, piata SIF-urilor fiind singura care a mers impotriva trendului, inregistrand o scadere de 1,58 la suta.

In ceea ce priveste lichiditatea bursiera nu s-au inregistrat surprize, aceasta ramanand la acelasi prag de circa 200 miliarde lei. Piata Societatilor de Investitii Financiare, a scazut, in cursul sedintei, pana la aproape 3 procente, in conditiile in care pe titlurile SIF au aparut vanzatori mai multi.

Acestia au profitat zilele trecute, conform spuselor lui Alin Brendea, director de operatiuni la SSIF Prime Transaction, de ultimele sedinte in care puteau cumpara actiuni pentru a avea dreptul la dividende, care vor fi decontate la data de inregistrare - 10 mai.
Insa presiunea vanzatorilor jucatori de talie mare neinteresati de dividende a fost mai mare, ieri, decat cea a cumparatorilor care joaca la dividende, ceea ce a dus la scaderea cursurilor SIF-urilor. Pentru sedinta de azi, cand cursul SIF-urilor ar trebui sa scada cu valoarea dividendelor, este de asteptat sa apara cumparatorii, ceea ce ar determina revenirea acestor titluri pe crestere.

SIF Banat-Crisana a inregistrat cea mai mare depreciere a cotatiei, de 3,20 la suta, ajungand la un pret de 12.100 lei pe actiune. SIF Oltenia a scazut, la randul sau, destul de semnificativ, cu 2,34 la suta pana la 12.500 lei pe actiune.

Dintre titlurile lichide, cel mai mult a scazut, ieri, Rompetrol Rafinare Constanta, cu 5,60 procente pana la un pret de 894 lei pe actiune.

In ceea ce priveste topul aprecierilor, acesta a fost dominat asa cum ne-am obisnuit deja, de societatile cu lichiditate redusa. Astfel, societatea Eforie a crescut cu 14,94 la suta, inchizand la 3.770 lei pe actiune, urmata de Oltchim, cu o apreciere de14,91 la suta pana la 3.160 lei pe actiune.

Dintre titlurile lichide, este de remarcat aprecierea cotatiei BRD cu 5,68 la suta pana la valoarea de 46.500 lei pe actiune.

Rompetrol Rafinare a facut, ieri, obiectul celor mai numeroase tranzactii, cifrate la 35,1 miliarde lei, urmat de SIF Banat-Crisana, cu un rulaj de 26 miliarde lei si Banca Transilvania, cu 22,9 miliarde lei, pe fondul unei usoare aprecieri a cotatiei cu 0,63 la suta.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri