O analiza a agentiei de presa Reuters scoate in evidenta incapacitatea agricultorilor romani de a fi competitivi pe piata europeana, in lipsa unor reforme. Romania are nevoie de un program coerent de restructurare, pentru a putea face fata concurentei comunitare.

Potrivit expertilor, ceasul celei de-a doua tari ca marime, dupa Polonia, in randul statelor est-europene actuale si viitoare membre ale Uniunii a inceput sa ticaie din momentul semnarii Tratatului de aderare. In consecinta, autoritatile de la Bucuresti trebuie sa duca o campanie sustinuta pentru a unifica terenurile agricole faramitate si pentru a sprijini milioane de agricultori sa se califice pentru subventiile acordate de Bruxelles. Si aceasta pentru ca oficialii europeni descurajeaza acordarea subventiilor pentru agricultura de subzistenta, dat fiind ca sprijina fermele de dimensiuni medii, un model care a facut UE competitiva pe pietele internationale.

Agricultura romaneasca, ce contribuie cu 15 procente la produsul intern brut, include 40% din populatia tarii si produce anual circa 15 milioane tone de cereale, comenteaza Reuters, subliniind si ca "pana in prezent, autoritatile au recurs la subventii de stat pentru a atrage electoratul sarac din zonele rurale". Dupa 15 ani de la inlaturarea comunismului, agricultura romaneasca este afectata de ineficienta cronica, in vreme ce majoritatea taranilor isi lucreaza pamantul cu pluguri trase de cai. Cu toate acestea insa, Romania a realizat totusi o productie de grau de 7,5 milioane de tone, in 2004, asteptandu-se la o crestere pana la opt milioane de tone in acest an.

Dar costurile ridicate, cauzate de lipsa tehnologiei si a fragmentarii comerciantilor, au condus la preturi care le depasesc cu circa 40 de euro pe tona pe cele practicate pe piata internationala, fapt care afecteaza sectorul exporturilor. Astfel, guvernul trebuie sa inceapa o cursa contracronometru, daca doreste sa relanseze agricultura in mai putin de doi ani, iar oamenii trebuie sa fie incurajati sa infiinteze ferme mari, sa fie informati despre ceea ce este necesar de facut pentru a supravietui pe piata europeana.

Clubul celor 25 a salutat faptul ca Romania a restituit proprietarilor circa 11 milioane de hectare de teren, precum si pentru scoaterea la vanzare a fostelor IAS-uri, dar a criticat insuccesul autoritatilor care nu au reusit sa acorde sprijin suficient pentru evitarea fragmentarii. Dat fiind ca tara noastra nu se poate integra in UE cu loturi mai mici de un hectar, este necesara o schimbare a mentalitatii, iar agricultorii trebuie convinsi sa nu-si mai faramiteze terenurile.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri