Liberalizarea contului de capital, de acum doua zile, nu a lasat urme deosebite pe piata valutara romaneasca, asa cum s-a intamplat in tarile din apropierea noastra, care au fost invadate" cu miliarde de euro.

Aceasta liniste se datoreaza faptului ca cine a dorit sa profite de dobanzile din Romania a avut destul de timp la dispozitie, pentru a nu astepta reducerile succesive care au avut loc in ultimele sase luni. Nu ne asteptam la intrari masive de capital dupa liberalizarea accesului nerezidentilor la depozitele in lei, dar nici nu ne culcam pe o ureche", a declarat guvernatorul BNR.

In lipsa unor intrari mari de valuta, cererea chiar a depasit oferta acum doua zile cu aproape 35 milioane de euro, cursul monedei unice a coborat, probabil ca un reflex de la 3,6328 la 3,6251 lei.

In schimb, dolarul a coborat din nou sub pragul de 2,8 lei, cursul fiind stabilit la 2,7936, fata de 2,8012 lei, luni. Insa pentru astazi este de asteptat ca biletul verde sa urce peste bara de la 2,8 lei. Doar o depreciere masiva a cursului euro ar putea stopa aceasta revenire.

Scaderea cursului a fost o consecinta a evolutiei paritatii euro/dolar pe pietele internationale. Aici, euro a urcat de la 1,2960 la 1,3017 dolari, dupa anuntarea cresterii deficitului comercial american in februarie la 61 miliarde dolari, cea mai ridicata valoare lunara din istoria SUA. Insa aceasta crestere a fost urmata, in scurt timp, de o intarire a biletului verde, paritatea scazand la 1,2882 dolari. Aceasta revenire a fost pusa atat pe seama scaderii pretului barilului de petrol, cat si a increderii intr-o noua majorare a dobanzii de catre Rezerva Federala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri