Grupul Iukos va fi declarat falimentar in decurs de cateva luni, a declarat actionarul majoritar al grupului rus, Leonid Nevzlin, revistei germane Focus, citata de Mediafax.

"Avand in vedere ilegalitatile si energia depusa in acest sens de presedintele Vladimir Putin pana acum, Iukos va fi falimentata pana in vara", a declarat Nevzlin. Acesta a devenit actionar majoritar in cadrul grupului petrolier dupa ce magnatul rus Mihail Hodorkovschi i-a incredintat 60 la suta din actiunile unei companii cu sediul in Gibraltar, care controleaza Iukos. Aceasta operatiune a avut loc dupa ce statul a nationalizat principala unitate a Iukos, Iuganskneftegaz.

Iukos se afla in pragul colapsului de cand Kremlinul a cerut plata unor impozite restante in valoare de 27 de miliarde de dolari si a fortat declansarea procedurii de executare silita la principala unitate producatoare. Nevzlin, partener de o viata al lui Hodorkovschi, care este incarcerat si judecat pentru frauda si evaziune fiscala, traieste in Israel si este un critic inversunat al presedintelui Putin. El a respins oferta presedintelui rus privind o amnistie care ar feri oligarhii din domeniul petrolier de investigatii criminale asupra controversatelor privatizari din anii '90.

Rosneft refuza sa plateasca datoriile diviziei Iugansk

Rosneft a anuntat creditorii internationali ca nu va achita datoriile de 1,4 miliarde de dolari ale unitatii sale Iugansk, fosta divizie a grupului Iukos, transmite Mediafax. Rosneft i-a instiintat, recent, pe reprezentantii bancilor Socit Gnrale, Deutsche Bank si ING, in cursul unei intalniri, ca datoriile trebuie recuperate de la Iukos. Surse bancare, citate de cotidianul de afaceri Vedomosti, au afirmat ca Rosneft ar fi recomandat creditorilor sa nu incerce sa dea in judecata compania de stat, daca mai vor sa faca afaceri in Rusia si sa ramana in relatii bune cu Kremlinul.

"Rosneft si-a dezamagit creditorii. Ei (Rosneft - n.r.) nu au de gand sa restructureze datoriile si au recomandat ca banii sa fie obtinuti de la Iukos", ar fi afirmat sursele bancare. Reprezentantii Rosneft au refuzat sa comenteze aceste informatii.
Rosneft a cumparat compania Iugansk cu 9,4 miliarde de dolari, in cadrul unei proceduri de executare silita, organizata de stat in luna decembrie, pentru recuperarea unor taxe restante in valoare de 27,5 miliarde de dolari, de la grupul Iukos, aflat in pragul falimentului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri