Patronatele acuza "temporizarea" sindicatelor, sindicatele au impresia ca cineva le "trimite deliberat in strada". Sambata, la Snagov, premierul va incerca sa linisteasca apele
Negocierile dintre sindicate si patronate privind modificarea Codului muncii par sa fi intrat intr-un con de umbra. Atat reprezentantii patronatelor, cat si cei ai confederatiilor sindicale, sustin ca discutiile dintre cele doua parti bat pasul pe loc.

Pe fondul valului de nemultumiri aparute in randul actorilor sociali ca urmare a adoptarii a noului Cod fiscal, dialogul dintre cele doua parti a ajuns sa fie transat dincolo de usile Comisiei de Dialog Social: liderii organizatiilor patronale si sindicale nu ezita sa se acuze reciproc.

Stefan Varfalvi, vicepresedinte UGIR, spune ca incetineala cu care comisia paritara lucreaza a fost cauzata de sindicate, pentru ca, "dupa o lunga intarziere, au binevoit sa-si trimita la negocieri reprezentantii".

Nici eu nu inteleg de ce merge asa de incet, insa nu cred ca vom asista la un blocaj. Noi vrem ca legislatia muncii sa se modifice cat mai repede, insa daca se doreste o chestiune serioasa, atunci dureaza mai mult timp.
Chiar dupa ce patronatele si sindicatele vor ajunge la un numitor comun, cu certitudine, Guvernul nu-si va asuma responsabilitatea pentru modificari. Cu toate acestea, cred ca la jumatatea lunii mai vom putea sa ne prezentam propunerile catre Guvern", afirma vicepresedintele UGIR.

Extrem de nemultumit s-a aratat si Marius Petcu, presedintele CNSLR Fratia, care ne-a declarat ca inca nu au fost finalizate negocierile pe articole. "Discutiile merg foarte prost. Sansele de a finaliza discutiile cu patronatele in maximum o luna, asa cum ne propusesem initial, se diminueaza tot mai mult de la o zi la alta. Exista o retinere in acest sens si nu imi explic de ce se intampla asta. Am impresia ca in mod deliberat cineva vrea sa ne trimita in strada".
La randul sau, presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, recunoaste ca exista o anumita tendinta de temporizare a negocierilor. "Sindicatele au ridicat mai multe obiectii.

Sambata, la Snagov, vom avea o intalnire cu premierul Tariceanu si speram sa mai clarificam unele aspecte legate de Codul muncii. Cred ca dupa discutiile la nivel de presedinti de confederatii patronale si sindicale vor fi depasite asperitatile.
Depinde foarte mult de modul in care se va derula intalnirea de sambata cu premierul Tariceanu. Sunt convins ca actualul Cod al muncii va mai putea fi modificat in acest an. Sindicatele nu vor o modificare de fond, dar sunt de acord ca anumite chestiuni trebuie schimbate.

Fronda lor este facuta mai mult pentru ca nu au alt element de protectie, daca nu protesteaza isi pierd din legitimitate", a declarat Ovidiu Nicolescu.
Despre intalnirea pe care sindicatele si patronatele o vor avea cu primul-ministru Calin Popescu Tariceanu la Snagov, a vorbit si presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin. "Ii vom comunica d-lui Tariceanu faptul ca reprezentantii BNS sunt total nemultumiti de modul in care se lucreaza in parteneriat cu patronatele. Pai sa tragem noi de domnul patron sa-si faca un punct de vedere?
Mitingul de anvergura programat sa se desfasoare in Capitala a fost amanat pentru martea viitoare.
Sa vedem ce se va intampla la intalnirea de sambata. Intre timp, continuam mobilizarea pentru actiuni, pentru ca am constatat ca de la declaratii pana la fapte e cale lunga".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri